Urmărește-mă și pe Facebook!

marți, 26 mai 2015

Spumă de căpșuni

Ooo, da, vă mai amintiți de spuma de căpșuni din copilărie? :) Am strâns ceva căpșuni din curte, care s-au mâncat ca pâinea caldă, așa că ieri am cumpărat jumătate de kilogram. Când am ajuns cu ele acasă, mi-a venit ideea de a le face spumă, pentru că am crescut cu acest desert delicios și știu că îmi plăcea la nebunie.

Dacă v-am dat o idee, pot să vă spun că rețeta este fooooarte simplă și rapidă, mai ales dacă aveți robot de bucătărie. :) Măriuca și cu Mihăiță au devorat fiecare câte un pahar.

Se separă 4 albușuri de ou și se adaugă în cuva principală, alături de 2 pliculețe de zahăr vanilinat și 200 grame zahăr alb. Se amestecă până când devine spumă omogenă, exact ca în fotografia de mai jos.


 Am adăugat căpșunile, cele 500 g.


Le-am amestecat


Am obținut cam patru pahare mari de spumă, pe care le-am pus în frigider pentru o oră.



Poftă bună! :)

duminică, 24 mai 2015

Primul concurs de MTB

Acum o lună, când am participat la Road Grand Pink și am ieșit pe locul 23, mi-am zis în barbă că trebuie să particip la o cursă unde să am șanse reale, adică una de MTB. Așa că m-am înscris la două competiții, una la Comana și una la Cernica.

Ieri a avut loc cea de la Comana, unde inițial am zis că vreau să termin în primii 10, apoi vineri seară am zis că obiectivul meu este primii 5 și o oră și 30 minute ca timp final.

Traseul m-a izbit într-un mod total neplăcut, mai ales că nu se făcuse recunoașterea acestuia în zilele premergătoare și pentru mine era prima oară când mergeam pe el. Primii km. au fost împânziți de urcări cu înclinație mare, unde mi-am tocat energia, apoi au urmat rădăcini de copaci, vegetație peste ochi și picioare, single trail și pasaje unde îți luai bicicleta în mâini, apoi coborâri abrupte, în viteză și ruperi de ritm.

Partea de mijloc m-a terminat psihic, acolo am clacat ușor, mai ales că 10 bărbați de la traseul lung m-au depășit cu grație. În total am urcat 1 km. și 300 metri pe o înălțime de 84 metri, din care 525 m. i-am urcat pe primii 8 km. Cyclemeter îmi arată că am mers 18,44 km. Viteza medie a fost de 9,43 km/h și viteza maximă a fost de 37,01 km/h.

Dacă reușeam să obțin ca timp final 1 oră și 30 minute, cum plănuisem de acasă, aș fi ieșit în primele 5. Dar am avut 1 oră și 55 minute și am ieșit pe locul 10 la categoria mea de vârstă, care a fost destul de laxă, în sensul că a fost 20-39 ani. Adică eu m-am bătut și cu tiza mea, de 24 ani, care face competiții de MTB în mod regulat, și cu tipa care a venit la 50 minute după mine și care cred că avea până în 30 ani. Nefiind multe fete înscrise, nu puteau sparge în 20-30 ani și 31-40 ani, cu toate că așa ar fi fost corect.

Una peste alta, acest concurs a fost mult mai greu decât m-am așteptat, dar sunt mulțumită de rezultat. Copiii s-au distrat în parcul de aventură, apoi am făcut un picnic, iar ziua s-a încheiat cu cumpărarea unei noi biciclete, pentru noua biciclistă din familie, mam. :) Ea a ales un City Bike galben cu verde, foarte frumoasă și relaxantă. Dragoș i-a montat pedalele, coșul, luminile și ghidonul, așa că aseară a și dat câteva ture prin cartier.

Pentru concediul de anul viitor avem și un obiectiv major - plimbarea pe EuroVelo. Însă până atunci, urmează Cernica. ;)

Mai jos aveți trei fotografii din apropierea locului de start, cu Delta Neajlovului.




Iar aici râul Neajlov și Podul Dorințelor din interiorul parcului de aventură.




marți, 12 mai 2015

Concursuri de ciclism pentru MTB

Pe ploaie, pe vânt, încerc să mă țin de treabă și să merg minim 6 km. pe zi. Nu să mă plimb, ci să trag tare pe drumuri de țară, cu pietriș, pământ, iarbă, gropi, să scot o medie bună și să mă autodepășesc. Zi de zi îmi creez noi trasee în jurul casei, descopăr drumuri sinuoase prin pădure sau prin câmp și sunt extrem de fericită.

După Road Grand Pink, am prins gustul competițiilor de ciclism, așa că m-am înscris la încă două concursuri, de data aceasta speciale de MTB. Primul va avea loc pe 23-24 mai la Comana; acolo am ales traseul Bujorilor, de 19 km.

Al doilea concurs va avea loc pe 31 mai la Cernica și am ales traseul de 25 km. Deviza acestui concurs este "pedalez, mă distrez, donez!". Inițiat de Asociația Help Autism și BikeXpert în 2013, Rocket Bike Fest a strâns în cele 4 ediții organizate, peste 2.000 de concurenți, 3.500 de participanți și 15.000 Euro. Banii au fost folosiți pentru continuarea Programului Național de Diagnostic Precoce, Evaluare Psihologică și Intervenție Timpurie în Autism. Rocket Bike Fest a însemnat șansa spre recuperare pentru mai bine de 200 de copii cu tulburări din spectrul autist și a fost desemnat “Proiectul de voluntariat al anului 2013 în domeniul sport și recreere” la Gala Națională a Voluntarilor.

Miza mea, pentru ambele concursuri, este să obțin cel puțin o medie de 12,5 km. pe oră, adică să îl termin pe primul într-o oră și jumătate, iar pe al doilea în două ore. Să îmi țineți pumnii! :)

Am și fotografii! Aici eram complet echipată, ploua mărunt și mă pregăteam de un traseu de 8 km. Pelerina este excelentă și, cu toate că am cumpărat-o pentru ploaia din Londra, merge și la noi! ;)


Un apus care m-a oprit din plimbarea de seară


Fotografie realizată cu câteva minute înainte să fiu nevoită să conduc cu vreo 25 km. pe oră, pe drum de țară, într-o goană nebună pentru integritate. :)) Și nu glumesc! La cinci minute după ce am făcut acest popas, m-au alergat doi câini imenși preț de vreo 5 (extrem de lungi) minute, timp în care dădeam ca nebuna la pedale și urlam "marș de-aici!". Când am crezut că am scăpat, am realizat că trebuia să mă întorc pe același drum. :)) Sunt ok, n-am pățit nimic. Acum știu că acel drum nu a fost o idee bună.


Același apus, dintr-un alt unghi


Noua achiziție, un mp3 player mov, care se conectează la laptop cu usb. Are 4 gb, radio și funcție de înregistrare (reportofon). Youtube-ul de pe telefon ține deschis ecranul și mi se termina bateria imediat. Așa că am fost nevoită să trec la next level. Acum sunt complet mulțumită de toate dotările pe care le am, pentru bicicletă și nu numai! Tot să pedalez! ;)


joi, 7 mai 2015

Scrisoarea copilului obligat să doarmă singur

Prăjesc niște cartofi cu usturoi și mă pregătesc de o salată cu rucola. Din când în când, adică de vreo 2-3 ori pe an, prăjesc cartofi, cârnați polonezi și mă arunc într-un Bailey's. Asta dacă vă grăbeați să generalizați. :D

Așteptând să îi întorc, pe ei - cartofii, dau cu ochiul peste un articol care a generalizat urât, care probabil a generat milioane de râuri de lacrimi din partea mamelor și care a provocat numeroase suspine de genul "sunt o mamă denaturată".

În acest articol este vorba despre un copil / bebeluș care nu poate vorbi, dar prin penița unui mare scriitor a transmis gândurile sale legate de dormitul singur, în patul lui, asta după ce a adormit numai în brațele mamei sale. Iar ilustrația a fost de mare efect, cu fotografia de mai jos. Se pare că i-a sensibilizat pe mulți, articolul fiind preluat de o grămadă de site-uri, de cancan și nu numai.


Așa că astăzi m-am gândit să scriu și eu mai multe scrisori și să le trimit celor mai importante publicații din România:

- scrisoarea copilului obligat de mama sa să fie spălat pe păr, uscat cu phoenul și apoi pieptănat. Aici pot scrie inclusiv despre copilul de 36 ani cu păr afro obligat de mama sa să fie pieptănat. Se lasă cu urlete, atât am de spus!

- scrisoarea copilului obligat de mama sa să mănânce o supă fără gust. "După ce am fost ținut la sân, acum mă obligi să mănânc broccoli?"

- scrisoarea copilului obligat de mama sa să meargă la grădiniță ("după ce ai stat 2 ani acasă, acum vrei să scapi de mine?!"), să învețe să folosească olița ("nu mai ai bani de Pampers?") sau a copilului obligat să mănânce legume. Pentru că, nu-i așa?, "legumele sunt bune pentru tine".

- poate am să scriu și scrisoarea copilului care a primit un cadou greșit de la Moș Crăciun, din lipsă de fonduri sau inspirație.

- și am să plusez cu scrisoarea copilului a cărui mamă i-a rupt foaia din caietul de română pe motiv că a scris oribil.

Concluziile le trageți voi, pentru că acest post sigur nu va deveni la fel de viral ca cel de pe Unica.ro. În cazul în care aveți nevoie de alte încurajări, vă rog să citiți acest post.