Urmărește-mă și pe Facebook!

vineri, 26 iunie 2009

RIP Michael Jackson

Dupa cum stiti, am refuzat - pana acum - sa vorbesc despre "subiectul zilei" din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi ca nu vad rostul ca pe un milion de site-uri/blog-uri sa citesti acelasi lucru. Mai ales daca nu te intereseaza si vrei ceva nou. Dar, de data asta, aleg sa vorbesc despre moartea lui Michael Jackson impreuna cu toata lumea. Pentru ca a fost idolul tuturor in adolescenta mea, a noastra, pentru ca am crescut cu muzica lui, am cantat versurile, am dansat si am purtat carlionti pe frunte "a la Michael Jackson".

M-a sunat mami de dimineata si mi-a zis ca a murit si nu stiam ce sa zic, ce sa cred. A fost o veste-soc pentru mine, in conditiile in care stiam ca incearca sa isi revina, sa isi schimbe viata si avea planuite 50 concerte in UK. Plus ca era tanar, chiar daca cu probleme de sanatate.

Lasand la o parte discutiile si controversele legate de viata lui si de fizicul lui, pe Smart FM am aflat ca a avut o boala de piele, de aceea pielea i s-a albit. Vitiligo se numeste, adica pielea se depigmenteaza si isi pierde culoarea naturala. Este normal si firesc ca atunci cand ai o viata ca a lui, succes cu carul, lumea sa inventeze povesti despre tine si sa te tina sub lupa. No comment!

Eu vreau sa vorbesc despre muzica lui, care a inspirat o gramada de cantareti de ieri si de azi, de la Justin Timberlake la Usher, de la Celine Dion la Cher, prieteni de-o viata cu el ca Liz Taylor sau Tommy Motola, vietile unor oameni schimbate peste noapte pentru ca el a crezut in ei (coregraful Thriller, de exemplu), femeile cu care a avut relatii (Brooke Shields sau fosta sotie, Lisa Marie Priesley) si care permanent au avut numai cuvinte de lauda pentru el...

E trist, pentru ca nici macar cand ai murit, nu scapi de paparazzi, de reporteri inraiti care vor subiectul anului. Am vazut un reportaj cu trupul lui MJ scos din elicopter si dus la o ambulanta, pentru a ajunge la morga in vederea autopsiei. Fratele lui, Germaine, a rugat presa sa fie intelegatoare cu familia artistului in aceste momente grele.

Oameni necunoscuti plangeau, recunosc ca m-au incercat si pe mine cateva lacrimi, spuneau ca Michael a facut parte din viata lor ca un membru al familiei, altii dansau si cantau, unii aprindeau lumanari langa steaua de pe Walk of Fame, altii erau in fata spitalului, un autocar cu turisti a parcat in fata Neverland chiar cand Michael murise... stirile au facut inconjurul lumii prin canale consacrate gen BBC, CNN, LA Times sau NY Times. Normal, ati putea spune, a fost Regele Pop.

Diseara, in Bucuresti, la ora 18.00, in fata Ambasadei SUA, sute de oameni ii vor aduce un omagiu celui ce a fost Michael Jackson. Poate credeti ca sunt nebuna, dar as fi vrut sa ma duc si eu, daca Dani nu pleca cu masina. Pentru ca adolescenta din mine isi aduce aminte de zecile de postere lipite pe peretii dormitorului, de casetele ascultate la nesfarsit cu Bad, Thriller sau Black&White, de participarea la concertul lui din '92, sus pe blocul matusii mele (vis-a-vis de stadion), cu un binoclu in mana si cu basi in suflet, de orele petrecute in fata MTV-ului chiar de la lansarea in Romania, de insigne, tricouri, articole decupate din reviste, versuri furate de pe cd-uri originale si cate si mai cate. Da, as fi vrut sa ii aduc un omagiu celui ce mi-a incantat copilaria si adolescenta... Si este prima oara cand un moartea unui necunoscut, prin asta intelegand un om pe care nu l-am cunoscut live, ma atinge, ma impresioneaza si ma indeamna la actiune.

Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

Niciun comentariu: