Urmărește-mă și pe Facebook!

joi, 11 decembrie 2008

Trag un semnal de alarma!

Continui campania inceputa cu mult timp in urma, pe blog, si reiau cateva dintre cele mai importante aspecte ale donarii de organe.

Acum ceva vreme, pe www.hotnews.ro a fost postat un articol din Viata Medicala, scris de un medic, referitor la "transplantul de organe: consimtamantul prezumat - intre utilitate si etica medicala".

Hmmm... Eu, de foarte multi ani, am spus ca imi voi dona organele si toata familia mea stie acest lucru. In caz ca eu nu voi fi constienta, ca sa imi dau acordul verbal. Mi se pare un lucru extrem de important. Din pacate la noi in tara inca nu exista intiparita ideea, in constiinta colectiva si/sau personala, ca oamenii sa isi doneze organele. Profanam cadavre, incalcam traditii, aruncam morala religioasa la cos s.a.m.d. Dar partea cu salvam vieti unde e?

Eu sunt pentru, voi?

Anul trecut, cand eram la birou, am inceput o discutie pe tema donarii organelor, o tema care pe mine ma macina de cativa ani buni. Si am intrebat-o pe o colega daca ea si-ar dona organele. Raspunsul ei a fost "nu stiu acum, m-am gandit destul de mult la treaba asta, dar nu cred ca as face-o, chiar daca este ceva extraordinar. Noi nu am fost educati sa gandim asa. Exact ca si cu homosexualii."

OK, fiecare cu punctul lui de vedere. Dar nu pot sa nu ma intreb daca amintirea despre tine este in organele pe care le ai si care putrezesc in cativa ani in acel pamant unde te mananca tot felul de ganganii sau in memoria celor dragi tie? Este in locurile, cuvintele, faptele si sentimentele celor care iti supravietuiesc sau in inima ta care nu mai bate? Si nu cred ca sunt deloc macabra. Nici macar morbida.

Si acum va intreb pe voi toti si initiez o mica dezabatere pe blogosfera: Este donarea de organe un act altruist si nu toata lumea este capabila sa faca fapte bune si, mai mult decat atat, sa faca fapte bune pentru altii?



Ca sa trag un semnal de alarma care sa se auda in fiecare suflet si sa faca sa vibreze corzi sensibile, m-am apucat sa fac un colaj cu articole din presa despre acest subiect pentru care militez. Donarea organelor. Sa nu credeti ca este un subiect care pe voi nu va priveste, datorita varstei. Pentru ca puteti salva vieti - nu una, chiar mai multe - daca va instiintati rudele apropiate din timp de dorinta voastra de a dona organe. Oricum nu veti avea ce face cu ele... nu plecati cu nimic.

Lucrurile se intampla, sunt din ce in ce mai multi donatori de organe si in Romania si din ce in ce mai multi oameni salvati, care primesc o a doua sansa. Nu de la viata, ci de la acea persoana care a avut curajul sa se gandeasca, DIN TIMP, la posibilitatea unui accident.

Intr-o lume plina de un egoism feroce, noi o sa incercam sa ne crestem copiii asa cum ne-au crescut si parintii nostri pe noi: trebuie sa iti pese de cel de langa tine, trebuie sa incetezi sa fii egocentric, trebuie sa ai puterea sa faci ceea ce trebuie facut cand inca poti sa o faci. Iar primul pas este chiar educatia. Colega mea spunea ca nu suntem educati sa gandim asa. Atunci trebuie sa invatam din greseli si sa ne educam copiii in directia potrivita!


Dati un ban unui batran pe strada si ganditi-va la bunicii vostri, faceti o fapta buna intr-o zi si nu asteptati nimic in schimb, zambiti unuia care va loveste pe strada si uitati-va la stele sau la un apus de soare.

Luati atitudine, dragii mei! Pentru ca va asigur eu ca merita! Si nu asteptati un loc in rai pentru faptele voastre, ci asteptati un "multumesc" din inima. Sau, stiti ceva??? Nu asteptati nimic!!! Faptele bune nu trebuiesc rasplatite.

8 comentarii:

Roxana spunea...

Pana la urma, am nimerit sa raspund :)

Parerea mea este, ca totul vine din interior. Eu, de cand am descoperit ca poti salva un om donand un organ, am zis ca eu le voi dona. La acelasi lucru m-am gandit si eu: de ce sa putrezeasca cand poate salva o viata?!

Insa, recunosc ca mai am "strangeri de inima" referitor la cum va "avea grija" receptorul de inima/ficatul/rinichiul primit.

Si ma mai gandesc si la faptul: cineva ar face asta pentru mine?!

Oricum, 80% sunt pentru donarea organelor.

alina023 spunea...

Cretule, mi-ai reamintit sa vorbesc iar cu al meu sot legat de asta. Si eu i-am spus cu ceva timp in urma ca vreau sa-mi donez organele viabile in caz de ...Doamne fereste! :D
Acum este momentul sa ii fixez asta in mine si este momentul sa le spun si alor mei.

Legat de intrebarea ta.. da, cred ca este un act altruist pe care nu toata lumea il poate face. Asa cum nu toata lumea ofera prea multe in general decat celor apropiati lor, sau poate ca nici lor.
Si ce daca? Tu poti face asta, eu pot face asta....si da, ne putem educa puii si ei la randul lor sa-si educe copiii. Asta sigur putem face!

Pupici!

IoanaCt - Alina mama de Ioana spunea...

Foarte bine ai gandit, ..asa suntem noi oamenii..nu ii ajutam pe semenii nostri, ne gandim numai la noi..sa ne fie noua bine..daca am putea sa ii facem pe unii din ei sa gandeasca cum gandim noi (eu, tu ..etc) ..dar..e prea multa rautate in lumea sata..pt a mai face un bine..
Chiar ma bucur ca ai deschis un asemenea subiect.:)

Rami spunea...

Silvia, am incercat sa imi spun parerea despre subietul asta (care mi se pare f interesant) la mine pe blog.

Anandrei spunea...

Suta la suta DA! De ce sa putrezeasca in pamant cand pot salva o viata sau mai multe, cand pot readuce speranta si fericirea unor oameni. Eu oricum, fizic, n-o sa mai fiu. La ce-mi foloseste sa le iau cu mine?

Multi pupici pt ambele cretze!!!

Lala spunea...

Noi nu am discutat in amanunt lucrul acesta dar din discutii colaterale amandoi suntem pro.
Ramane ca in viitor sa discutam si in mod concret.
Eu una as fi bucuroasa sa stiu ca moartea mea a folosit cuiva, ca i-a dat speranta, posibilitatea unei vieti mai bune sau mai lungi. Parca in felul asta nu as murii in van .

Silvia spunea...

Va multumesc ca ati acceptat invitatia mea si v-ati dat cu parerea despre acest subiect.

Campania pe care am inceput-o cu mult timp in urma este doar un mic gest pe il fac, in speranta ca voi trezi intrebari in mintea oamenilor, chiar daca, ar spune unii, sunt alte probleme mult mai mari pe lume.

Dupa cum spuneam, tine de educatia pe care dorim sa le-o dam copiilor nostri, de modul de a privi viata si viata de dupa (ca sa fim optimisti, nu pesimisti si sa spunem moarte) si de ceea ce gasim in interiorul adanc al fiintei noastre.

Va multumesc inca o data si sper sa deschideti acest subiect, daca nu ati facut-o deja, cu cei apropiati, sa le aflati parerea si sa le-o retineti!

Ceska777 spunea...

Incerc sa imi dau cu parerea pe blog, ok?